Partea 1/10


Partea 2/10


Partea 3/10


Partea 4/10


Partea 5/10


Partea 6/10


Partea 7/10


Partea 8/10


Partea 9/10


Partea 10/10



Regia:
Mircea Daneliuc
Cu:
Cecilia Barbora, Horaţiu Mălăele
Durata:
94 minute
Rezumat:
Doina (Ana Ciontea) moare într-un accident de circulaţie şi sufletul ei caută să se reîncarneze. E transportată la spital şi supusă reanimării. Doctoriţa Vali (Cecilia Barbora) constată că e însărcinată în aproape patru luni, iar fătul, conectat la blocul de reanimare, continuă să trăiască. Se naşte ambiţia de a face să se nască în condiţii clinice un copil viu dintr-o mamă moartă. Şi totuşi, minunea se produce în ciuda a tot ce-i stă împotrivă. În corpul mort al Doinei, fătul continuă sa fie menţinut în viaţă. Dupa deces, Doina nu e conştientă de noua ei stare. Încearcă să se explice, să-şi impună voinţa, sa aibă opinii dar nimeni n-o vede, n-o aude şi n-o simte mişcându-se, lucru care o enervează la culme. În primul moment nu e de acord cu menţinerea în viaţă a copilului, dar ce poate să facă? În acţiune intervine acum şi Bebe (Horaţiu Mălăele), tatăl copilului, fost alpinist de performanţă, care se opune şi el experienţei. Intră în conflict cu doctoriţa Vali, până când în mod neaşteptat, se găsesc prinşi amândoi într-o relaţie de amor. Personaj cu mult farmec, Bebe, ca şi toţi ceilalţi, încep să lege naşterea ipotecară a copilului de rezolvarea unor probleme curente. Pentru el copilul înseamnă obţinerea unei locuinţe, pentru Vali - premiul Nobel, pentru Doina - posibilitatea unei reîncarnări. Comedia atinge paroxismul în momentul în care invidia celorlalţi medici învinge şi corpul Doinei e scos de la reanimare, pentru a face loc unui cubanez accidentat, care s-a gândit să fugă de Fidel Castro tocmai în România. Din clipa aceasta, acţiunea se precipită pentru fiecare din ei. Cea mai disperată e Doina, care, neavând altă soluţie pentru o nouă reîncarnare, contează foarte mult pe fructul dragostei dintre Vali şi Bebe. Dar ceva stă totdeauna împotrivă, comicul devine savuros şi, în final, mult aşteptatul act erotic se produce într-o maşină ce rătăceşte în zig - zag, urcând cu motorul stins o stradă supra-aglomerată. Crezând că nimeni nu-i vede, cei doi fac amor în această maşină, sfidând circulaţia şi universul.

"Mizantropia lui Daneliuc glisează "superior" în silă. Stufos, contorsionat, inconsistent, filmul abundă în născociri căznite: doctoriţa îşi descarcă pandaliile conectandu-se la priză, maşinile coboară "urcând" cu motorul oprit. ("poantă" preluată dire
ct din presa despre "anomalia Măgura-Bacău", conform căreia maşinile păreau să urce, de la sine, panta, sfidând legea gravitaţiei. Abia în aprilie 1998, hidrologul P. Olariu a demonstrat că, măsurată cu mijloace ştiinţifice, înclinaţia e inversă. Dar critica a preluat, servilă, interpretarea parabolică a cineastului cum că "la noi, toate merg pe dos"). Multe dintre motivele filmului sunt "pescuite" de prin cinemateci: fantoma vine din Ghost, iar embrionul din finalul Odiseei spaţiale. Isteric, trivial, melodramatic - e din ce în ce mai greu să-l recunoşti pe autorul Croazierei" (Tudor Caranfil).
"Descoperim, în Această lehamite, actualitatea noastră cea de toate zilele, pusă în pagină cu acea furie a firescului proprie lui Mircea Daneliuc, dar mai descoperim şi un nimb de fantastic, şi o neaşteptată irizaţie suav-poetică" (Eugenia Voda).